Dacă te regăsești în industria HORECA de mai mult timp, probabil că știi deja ce înseamnă procesarea dinamică și ce presupune ea. Totuși, comunitatea noastră cuprinde și antreprenori la început de drum, sau chiar și oameni care tatonează terenul în a-și deschide un astfel de business, așa că nu trecem mai departe fără să aducem o definiție acestui termen.
Procesarea dinamică, adică prelucrarea mecanică a materiei prime pe care o folosim în bucătăriile de capacități mari pentru: ouă, carne, legume, sosuri și așa mai departe, căci lista este lungă. Pentru desfășurarea acestui proces, avem nevoie de diverse echipamente care utilizează lucrul mecanic pentru a modifica caracteristicile materiei prime, adică de echipamente de procesare dinamică.
Ca să nu confundăm lucrurile, venim cu clarificări în continuare. Procesarea nu înseamnă totodată și prepararea. Adică, aceste echipamente nu folosesc energia și pentru încălzirea termică a produselor sau pentru gătirea acestora. Desigur, există excepții, însă majoritatea îndeplinesc strict funcția de procesare. Și ce înțelegem mai exact prin procesare? Ei bine, avem bucăți de carne pe care dorim să le transformăm în carne tocată, sau avem legume pe care dorim să le feliem/tăiem în bucăți pentru a pregăti mâncarea. Acestea sunt doar două exemple din ceea ce înseamnă concret, procesarea dinamică a alimetelor.
Acum că am lămurit ce înseamnă procesarea dinamică, mutăm în continuare focusul pe echipamentele care ne ajută în tot acest proces.
Echipamente pentru procesarea cărnii
- Rețetele diverse pe care le preparăm într-o bucătărie de mare capacitate necesită materie primă diversificată, așadar, este bine să fim pregătiți cu echipamente care să ajute la pregătirea unui meniu complex. Printre acestea enumerăm: mașina de tocat carne (simplă sau cu sistem de răcire), feliatoare de carne, feliatoare preparate din carne (ex. mezeluri), malaxoare pentru carne, fierăstraie pentru oase, mașină de umplut cârnați, aparate de frăgezit carnea, mașini automate de format hamburgeri și pârjoale, cuttere și mașini de ambalat. Aceste echipamente sunt destinate bucătăriilor mari de restaurante sau catering, iar pe lângă acestea, mai există și alte aparaturi destinate afacerilor de profil precum carmangeriile. Aici punctăm tumblere cu vid, mașini de injecție saramură, cuttere industriale și așa mai departe.
Echipamente pentru procesarea legumelor
- Carnea este doar un aliment din rețetele savuroase ale restaurantelor, un alt element principal fiind legumele. Care sunt echipamentele pentru această grupă alimentară? Enumerăm: feliatoare de legume, mașini de curățat legume radacinoase, dar și mașini de spălat și uscat legume. În industrii mari, este dacă nu dificil, extrem de dificil să gestionezi toate aceste procese manual.
Echipamente de uz general
- Sunt acele echipamente care se pot utiliza pentru toata gama de materie prima sau produse procesate. Cateva exemple: cuttere,masini de ambalat in vid, masini de foliat caserole, etc
Cine folosește acest gen de aparaturi?
Parțial am răspuns la această întrebare, însă pe lângă restaurante mai există și alte afaceri care necesită astfel de echipamente, afaceri precum cantine, fast-food-uri, magazine de vânzare produse și preparate din carne, fabrici de procesare industrială a legumelor, abatoare, dar și carmangerii de mari dimensiuni
Practic, orice afacere care implică vânzarea și/sau prepararea unor mâncăruri cu carne sau legume, ar trebui să ia în considerare echiparea bucătăriei cu aparaturi amintite mai sus, în funcție de necesitate.
Echipamente conexe utilizate în procesarea dinamică, în cadrul bucătăriilor de mari dimensiuni: pe lângă carne și legume, intervine aici și patiseria, dar și procesul de curățare și îngrijire a bucătăriilor. Astfel, mai există aparaturi utile care vizează procesarea dinamică, dintre care amintim malaxorul de aluat, mixerele planetare, cuicicrema, mașini de foietaj, masini de feliat paine, sisteme de compactare deșeuri menajere, etc. HORECA este un domeniu complex, o afacere dinamică ce presupune investiții calitative pe termen lung.
Este necesar să faci alegerile potrivite atunci când dorești să savurezi tot succesul la care visezi, iar pentru asta, suntem aici să te ajutăm cu cele mai bune sfaturi și produse. Te invităm aici (https://www.sdsgroup.ro/categorie-produse/echipamente-hoteluri-restaurante-cantine-horeca/) să descoperi gama noastră de echipamente de procesare dinamică.