Echipamente pentru curățătorii profesionale | Color Clean Brăila

Întâlnim curățătorii profesionale din ce în ce mai frecvent, majoritatea locurilor cu trafic intens, zone centrale, clădiri comerciale, au în incintă un astfel de serviciu. Acest lucru reflectă creșterea cererii, atât de la persoane fizice, cât și de la entități juridice, în special din zona Horeca. Nevoia de timp și atenția consumatorilor la nivelul de calitate a serviciilor profesionale sunt aspecte care fac din curățătorie un business viabil pe termen lung, mai ales în contextul în care igiena joacă un rol important în siguranța fiecăruia. Despre primii pași pentru deschiderea unei curățătorii/spălătorii profesionale, am mai scris aici.

Dotările unei curățătorii profesionale de succes

Echipamentele sunt un aspect esențial pentru succesul afacerii, de aceea, am întocmit o listă de bifat pentru orice curățătorie care dorește să asigure servicii profesionale de calitate.

  • Masa de scos pete cu vacuum. Funcționează cu pistoalele de scos pete care au un rezervor pentru detergent, uscând apoi suprafața tratată.
  • Mașina de spălat rufe cu turație mare (peste 800rpm) de stoarcere cu programator. Are programe de spălare optimizate pentru diferite tipuri de țesături, iar programatorul este intuitiv și ușor de folosit.
  • Sistem inteligent de dozare detergent lichid. Dozează lichid de curățare conform cantității de textile din mașină, contribuind la alocarea eficientă a resurselor.
  • Uscător electric. Usucă hainele rapid, colectând scamele.
  • Masă de călcat specială cu boiler pentru Wet Cleaning. Asigură o netezire perfectă cu aburi chiar și în cazul celor mai dificile cute.
  • Manechin profesional cu boiler încorporat.
  • Mașină de ambalat verticală. Hainele ajung înapoi la proprietari într-un ambalaj protector potrivit pentru transport.
  • Accesorii și consumabile start-up: umerașe, cărucioare, stender, substanțe pentru scos pete.
  • Detergent și balsam.

Echipat de SDS: ColorClean Brăila

Ca de obicei, ne mândrim cu partenerii noștri, de aceea urăm succes spălătoriei ecologice ColorClean Brăila pentru care am livrat și montat echipamentele în mod corespunzător la începutul lunii martie. ColorClean oferă servicii de spălătorie și călcătorie ultrarapide, tratând toți clienții cu seriozitate. Întreg procesul de curățare se desfășoară cu echipamente moderne și detergenți profesionali care nu dăunează mediului înconjurător, iar grija personalului contribuie la un rezultat final de nota zece.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *