Selectarea echipamentelor potrivite pentru afacerile din horeca reprezintă unul dintre punctele critice căci, fără acestea, cum ai putea oferi clienților tăi cele mai bune servicii? Acesta este unul dintre cele mai complexe etape atunci când vorbim de organizarea unui restaurant sau a unei pensiuni, iar acest lucru înseamnă că trebuie să fii foarte informat înainte de a lua orice decizie. Înainte de toate, trebuie să înțelegi modul în care aceste echipamentele horeca se împart, în funcție de categorii.
- Echipamente horeca după industrie (hotel, restaurant, cantină)
- Echipamente horeca după calitate
- Servicii conexe pentru echipamente horeca (service, proiectare etc.)
Domeniul horeca nu face referire doar la restaurante, așa cum majoritatea oamenilor știu. Aici mai intră hotelurile și cantinele. Deși există câteva echipamente care sunt valabile pentru toate aceste trei categorii, hoteluri, restaurante și cantine, există câteva diferențe care trebuie menționate.
1. Echipamente horeca în funcție de industrie
Echipamentele pentru hotel sunt diversificate, deoarece în acest domeniu serviciile sunt mai complexe. În acest caz, vei avea nevoie de echipamente pentru:
- Bucătărie: în funcție de specificul restaurantului, cât și de capacitatea acestuia, se oferă ca recomandări variante optime ca putere, productivitate și diversitate.
- Bar: în funcție de mărime, hotelurile pot avea cafenele sau baruri separate de bucătărie. La fel, alegerea echipamentelor se realizează în funcție de mărimea și specificul locației.
- Spălătorie: în cazul în care hotelul va dispune de o spălătorie proprie, adică nu se va externaliza acest tip de serviciu, echipamentele horeca trebuie dimensionate în funcție de capacitatea locului, clasificarea hotelului, de tipul de servicii oferite clienților și așa mai departe.
- Dotări de cameră: aici intră mai multe tipuri de echipamente, precum mini seifuri, mini baruri, uscătoare de păr și multe altele.
Echipamente pentru restaurante se selectează ținând cont de o serie de parametri:
- Capacitatea de servire
- Tipul activității: a la carte, evenimente, home delivery sau un mix între acestea
- Specificul restaurantului sau produsele specifice oferite. De exemplu, restaurantele care servesc vită, au nevoie de dulapuri speciale de maturare pentru acest tip de carne.
În partea de restaurant intră și barul, de unde clienții ar trebui să poată să aleagă dintr-o gamă diversificată de băuturi. În acest sens, sunt necesare câteva echipamente atât pentru păstrarea băuturilor la temperaturi ideale, cât și pentru prepararea acestora.
Echipamentele pentru cantine au o capacitate mai mare față de cele destinate unui restaurant, deoarece și volumul de servire este mult mai mare. Astfel, sunt necesare mai multe echipamente de productivitate, precum marmite sau tigăi basculante. Tipul de echipamente necesare depinde de meniul care se dorește să fie servit la cantină. Pe lângă echipamentele destinate gătitului, o cantină va mai avea nevoie de echipamente pentru zona de autoservire, adică bufete calde și bufete reci.
2. Echipamente horeca în funcție de calitate
Acesta este, de asemenea, un subiect extrem de important în alegerea echipamentelor horeca. În cele mai multe cazuri, calitatea slabă înseamnă și un preț de achiziție mai mic, iar acest lucru poate să nu fie în favoarea afacerii tale. Există două situații referitoare la achiziția echipamentelor:
- Decidentul/ constructorul pregătește locația pentru a o oferi spre folosință unui nou proprietar – în acest caz, constructorul este interesat de prețuri cât mai mici de achiziție, care înseamnă calitate mai slabă.
- Constructorul este și utilizatorul acestei locații – în această situație, când se ia în calcul și costurile ulterioare de exploatare, se preferă achiziția de echipamente de înaltă calitate, care oferi numeroase avantaje: utilizare mai eficientă, consumuri mai mici, calitate mai bună a produselor finite, costuri mai mici de întreținere și reparații, timpi mai mici de neutilizare a echipamentelor din cauza defecțiunilor și așa mai departe.
3. Servicii conexe pentru echipamente horeca
La orice achiziție de echipamente horeca, este foarte important să ții cont de serviciile oferite de furnizor. Dotarea unei locații se face pe baza unui plan de amplasare discutat cu beneficiarul, plan care trebuie să respecte normativele și legislația în vigoare.
Odată ce planul de amplasare este definitivat, spațiul respectiv trebuie pregătit corect pentru instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor, adică realizarea corectă a tuturor utilităților necesare fiecărui echipament. În conformitate cu indicațiile furnizorului.
Un alt aspect important în cadrul acestor servicii conexe este întreținerea și reparația echipamentelor în timpul utilizării, mai ales atunci când apar defecțiuni care pot afecta funcționarea corectă a locației.
Atunci când primează calitatea, echipamentele horeca produse de Electrolux Professional reprezintă o alegere inspirată, datorită calității, consumului mic și rezistenței în timp. La noi găsești o gamă foarte diversificată de echipamente, care se pot integra în timpul de afacere pe care îl deșii. Dacă vrei să descoperi mai multe detalii, te invităm în continuare aici.