Tehnologie în bucătărie | Trainingul SkyLine cu Chef Bremen

Tehnologie în bucătărie | Trainingul SkyLine cu Chef Bremen

Publicat pe 10 ianuarie 2020

Cum știm deja de la mai mulți bucătari de succes, pentru a excela în arta culinară, ai nevoie să fii tot timpul la curent cu noutățile și să îți păstrezi constantă setea de cunoaștere. Astfel de bucătari au luat parte la trainingul SkyLine cu Chef Bremen din 28 – 29 noiembrie susținut de Electrolux despre ansamblul Sky Line cuptor-abatitor care a avut loc în show-room-ul SDS din București.

Chef Zeljko Neven Bremec, președinte al Asociației Bucătarilor din Zona Mediteraneană și Europeană din Split, Croația, e un trainer cu multă energie și răbdare care a împărtășit cu plăcere modul de utilizare a cuptoarelor Sky Line și experiența sa cu aceste echipamente.

Fine dining, banqueting și gătit „industrial”

„Acesta nu este un curs de gătit, ci este un atelier prin care vă învăț cum să folosiți cuptoarele SkyLine la potential maxim”. Așa și-a început Chef Bremen prezentarea, setând un obiectiv specific, acela de a oferi experților instrumentele necesare pentru a-și exprima creativitatea în bucătărie. Iar pentru că învățarea e mai ușoară când pui cunoștințele în practică, a ales să își concentreze prezentarea în jurul a trei mari subiecte culinare: fine dining, banqueting și gătitul în cantități mari. Cele două zile de training s-au desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, fiind pline de cunoștințe noi, atât tehnice, cât și de optimizare a resurselor. Participanții din diferite zone ale țării au degustat preparatele realizate cu ajutorul echipamentelor SkyLine, având ocazia să vadă îndeaproape ce înseamnă fiecare funcție și cum le poate aduce un plus în activitate.

SkyLine, pe scurt

Noua gamă de cuptoare Electrolux lansată în primăvara lui 2019 promite creșterea productivității bucătarilor printr-un design gândit până la cele mai mici detalii să simplifice efortul utilizatorului. Mai mult, vine cu câteva funcții în premieră pe piață (de exemplu, scăderea vitezei ventilatorului la 300 rpm) și cu o rezistență remarcabilă; după 1 an de teste reale la clienți, niciunul dintre cele 25 de cuptoare testate nu a avut defecțiuni mecanice. Astfel, specialiștii Electrolux au reușit să pună la dispoziția bucătarilor un echipament fiabil construit pentru a optimiza resursele și efortul uman.