O covrigărie poate fi o afacere foarte inspirată atunci când știi cum să o organizezi încă de la bun început. Astfel de produse sunt la mare cerere, ceea ce îți poate asigura încasări constante, însă trebuie să iei în considerare câteva aspecte importante pentru a te asigura că vei avea o covrigărie cu profituri mari. Echipamentele vor fi primul aspect de care trebuie să te ocupi în detaliu, astfel încât să te asiguri că vei putea oferi clienților tăi cei mai buni covrigi.
Oamenii caută zi de zi variante rapide de gustări, ușor accesibile atât din punct de vedere al locației, cât și din punct de vedere al prețului. Așadar, covrigul este una dintre opțiunile cele mai populare când vine vorba de satisfacerea acestei nevoi.
Dacă ești interesat de o astfel de afacere, va trebui să aloci un buget pentru investiții în echipamente specifice, care te vor ajuta să optimizezi producția și să conturezi un produs delicios, pe placul clienților tăi. Vei avea nevoie de:
- Cernător făină: care ar trebui să aibă o capacitate de aproximativ 100 kg/ 5 minute și cu dispozitiv de reținere particule metalice pentru a evita pătrunderea diferitelor impurități în aluat;
- Malaxor: ideal de 40-50 kg, care se folosește pentru procesarea aluatului;
- Mașină de făcut fitil;
- Mese de inox: pentru prepararea covrigilor;
- Spațiu frigorific: pentru păstrarea ingredientelor în condiții optime și sigure. Aici ar trebui să te orientezi după un dulap frigorific de aproximativ 670 l și o masă frigorifică de congelare;
- Opăritor: pentru opărirea aluatului înainte de a fi pus la cuptor;
- Cuptor electric cu bandă.
Acestea sunt principalele echipamente care nu trebuie să lipsească dintr-o covrigărie. Mai departe, poți alege diverse echipamente și accesorii care să faciliteze întreg procesul de preparare a covrigilor și care să te ajute în diversificarea meniului de covrigi.
Puncte cheie pentru succesul unei covrigării
- Calitatea produselor – covrigii trebuie să fie pregătiți din ingrediente de înaltă calitate și mereu proaspete. Trebuie să te asiguri că vei oferi întotdeauna un produs delicios, astfel încât clienții să revină din nou la tine;
- Prețurile – fiind un produs care este atât de popular și mai există multe afaceri care vând covrigi, trebuie să setezi un preț accesibil și competitiv. Acest aspect îl vei putea stabili odată ce vei ști costurile de producție;
- Gama de produse – gusturile consumatorilor sunt foarte diferite, așadar este indicat să ții cont de acestea. Unii clienți vor prefera un covrig simplu, cu sare, pe când unii vor dori să opteze pentru un covrig cu cașcaval. Pentru a atrage clientela, este important să cunoști care este cererea din piață.
Deschiderea unei covrigării nu este o treabă atât de complexă atunci când știi toate echipamentele de care ai nevoie și înțelegi preferințele consumatorilor. Dacă ai nevoie de ajutor în alegerea celor mai bune echipamente pentru afacerea ta, noi suntem aici să te ajutăm.