Cum echipezi complet un bar?

Cum echipezi complet un bar?

Barul este una dintre atracțiile principale din cadrul unui local, căci de acolo pornesc cele mai savuroase băuturi, atât alcoolice, cât și cele fără alcool. Oamenii caută mereu un cadru în care să se relaxeze, să socializeze alături de prieteni, sau să petreacă o seară mai animată în oraș. În acest sens, cel mai probabil vor ajunge într-un local în care va exista un bar.

Fie că vorbim despre o cafea savuroasă servită chiar de la primele ore ale dimineții sau de un cocktail la ceas de seară, un bar trebuie să fie pregătit să servească orice consumator, la cele mai înalte standarde. Pentru asta, este important  ca acesta să fie dotat cu cele mai bune echipamente, care pot satisface orice preferință. În continuare, ți-am pregătit o listă cu aparaturile pe care ar trebui să le bifezi și tu pentru a avea o afacere de succes.

Aparate pentru bar

Acestea te vor ajuta să prepari orice fel de băutură solicitată de un consumator, iar aici este ideal să ai o aparatură cât mai diversificată. Dacă îți dorești ca localul tău să fie frecventat de o gamă cât mai largă de clienți, trebuie să fii pregătit să prepari orice fel de băutură. Astfel, pentru un echipament complet din spatele barului, ai nevoie de:

  • Mașini cuburi gheață
  • Mașini fulgi de gheață
  • Mașini de spălat pahare pentru bar
  • Storcătoare fructe și legume
  • Blender
  • Milkshaker
  • Aparat granita

Toate acestea te vor ajuta să completezi un meniu atât pe bază de băuturi alcoolice, cât și nonalcoolice. Aici poți vizualiza întreaga noastră gamă de aparaturi profesionale care îți vor completa barul. (https://www.sdsgroup.ro/categorie-produse/echipamente-hoteluri-restaurante-cantine-horeca/echipamente-baruri/echipamente-pentru-bar/)

Espressoare de cafea

Una dintre cele mai solicitate băuturi este cafeaua, așa că trebuie să exploatezi această zonă cât mai mult. La acest capitol, trebuie să te concentrezi atât pe calitatea aparatului, cât și pe numărul de cafele pe care îl poate prepara, într-un timp cât mai scurt. Aici, poți alege între două tipuri de espressoare:

  • Espressor superautomat: unul dintre cele mai bune modele este cel din gama Pronto bar, deoarece reușesc să facă o extracție foarte calitativă a cafelei, într-un timp foarte scurt. (https://www.sdsgroup.ro/categorie-produse/echipamente-hoteluri-restaurante-cantine-horeca/echipamente-baruri/espressoare-cafea/espressoare-superautomate/ )
  • Espressor clasic: dacă optezi pentru acest tip, noi îți recomandăm să alegi un model care să aibă cel puțin două grupuri, astfel încât să poți prepara mai multe cafele în paralel. Noi îți recomandăm espressoarele Nuova Simonelli, care se folosesc foarte ușor și care sunt foarte rezistente, fiind fabricate din oțel-inox. (https://www.sdsgroup.ro/categorie-produse/echipamente-hoteluri-restaurante-cantine-horeca/echipamente-baruri/espressoare-cafea/espressoare-clasice/)

Pe lângă aparaturile enumerate mai sus, mai ai nevoie să bifezi câteva aspecte care te vor ajuta la menținerea unei temperaturi ideale a anumitor băuturi:

  • Vitrine frigorifice pentru bar
  • Răcitoare pentru sticle
  • Vitrine retrobar

Atunci când barul tău dispune de o aparatură cât mai complexă și diversificată, vei putea să satisfaci și mai bine nevoile consumatorilor tăi și, în același timp, să te bucuri de un profit mai mare. Chiar dacă acest lucru presupune o investiție inițială mai mare, atunci când pornești de la bun început cât mai bine pregătit, această sumă se va amortiza mult mai repede în timp. Sperăm că informațiile noastre ți-au fost de folos, iar pentru a consulta întreaga noastră gamă, te invităm în continuare aici. (https://www.sdsgroup.ro/categorie-produse/echipamente-hoteluri-restaurante-cantine-horeca/echipamente-baruri/ )