Care este diferența dintre un espressor profesional și unul casnic?

Care este diferența dintre un espressor profesional și unul casnic?

Cafeaua este una dintre cele mai apreciate și vândute băuturi la nivel global. Pe parcursul anilor, această cultură a cafelei a devenit din ce în ce mai apreciată, astfel că, trendul consumului acestei băuturi s-a schimbat mult. Dacă la început accentul era pus mai mult pe o necesitate, acum cafeaua este văzută și ca o experiență, iar consumatorii caută tot mai mult să se delecteze cu o cafea de specialitate.

Dacă drumul antreprenorialului te duce cu gândul la deschiderea unei cafenele, este important să te informezi cât mai mult cu privire la espressoare, deoarece acestea pot face diferența între o cafea bună și una mediocră. Între cele două tipuri de espressoare există destul de multe deosebiri, iar în continuare vom povesti mai multe despre acestea.

  • Presiunea pompei: este unul dintre aspectele cheie care conferă espressoarelor profesionale un avantaj distinct față de cele casnice. Datorită unei pompe mai puternice și eficiente, espresoarele profesionale pot atinge presiuni de extracție de până la 15-19 bari, ceea ce reprezintă un nivel superior față de majoritatea espresoarelor casnice disponibile pe piață. Această presiune optimă de extracție în cazul espresoarelor profesionale permite obținerea unei cafele de înaltă calitate, cu o aromă bogată și intensă, și o textură cremoasă.
  • Temperatura: un espressor profesional îți oferă opțiunea de a controla mai bine temperatura apei care este folosită pentru extracția cafelei. Acest lucru contribuite la produsul final, o cafea echilibrată din punct de vedere al gustului. În marea majoritatea a cazurilor, espressoarele casnice sunt concepute cu o temperatură standard la care se încălzește apa.
  • Capacitatea: Espressoarele profesionale sunt cunoscute pentru capacitatea lor extinsă, care le permite să se adapteze în mediile cu flux ridicat de comenzi, cum ar fi cafenelele aglomerate. Acestea sunt dotate cu rezervoare mai mari pentru apă și cafea, eliminând nevoia de reumplere constantă și asigurând o alimentare continuă. Espressoarele profesionale clasice sunt echipate cu boilere integrate, variind în capacitate de la 3 până la 15 litri, pentru o gestionare eficientă a temperaturii apei și o extracție rapidă a shot-urilor de espresso. De asemenea, aceste espressoare sunt prevăzute cu funcționalități avansate, inclusiv multiple grupuri de distribuire pentru prepararea simultană a mai multor cafele, un sistem de dozare volumetrică pentru dozarea precisă a apei și accesorii precum robinet pentru apă caldă și capucinator pentru spumarea laptelui. Capacitatea espressoarelor profesionale reprezintă un element esențial în asigurarea unei experiențe de calitate și a unei extracții fără întreruperi în mediul comercial.
  • Sistem de răcire: espressoarele comerciale au în dotare un sistem de răcire mai performant, ceea ce îți permite să îl utilizezi fără să aștepți ca acesta să se răcească, precum în cazul espressoarelor casnice. Când un espressor este supraîncălzit, poate afecta calitatea shot-ului de espresso.
  • Controlul parametrilor: atunci când vrei să oferi clienților cel mai bun produs, este esențial ca espressorul tău să fie optimizat la cei mai buni parametri. Un espressor profesional îți permite să reglezi manual timpul de extracție, temperatura apei și presiunea, aspecte care pot ajuta la o extracție mai bună a cafelei.
  • Materialul și durabilitatea: având în vedere frecvența cu care vei folosi espressorul, cu siguranță te va interesa și materialul din care este realizat. Oțelul inoxidabil folosit pentru espressoarele profesionale este foarte rezistent, ceea ce îți asigură o viață lungă a aparatului. Inclusiv materialele componentelor din interior sunt mai calitative față de cele ale unui espressor de uz casnic.

Espresoarele casnice sunt concepute pentru a prepara un volum mic de cafele, în timp ce espresoarele profesionale sunt optimizate pentru a face față unui volum mare de comenzi de cafea, inclusiv câteva sute pe zi.

Există două tipuri principale de espresoare profesionale:

  • Espresoarele clasice, cu cupla.
  • Espresoarele automate, care includ un rezervor de cafea încorporat, una sau două rasnite pentru diferite tipuri de cafea și un boiler pentru încălzirea apei.

Fie că vrei să deschizi o cafenea sau afacerea ta din domeniul horeca are nevoie de un espressor, îți recomandăm să te orientezi spre cele profesionale, manuale. Atunci când oferi clienților tăi o băutură savuroasă, este foarte ușor să îi convingi să se reîntoarcă și să devină clienți fideli. Cu toate specificațiile care vin la pachet, poate fi un task copleșitor care espressor reprezintă cea mai bună investiție pentru afacerea ta, așa că nu ezita să ne contactezi pentru ajutor.